Rezumat: În acest articol voi aborda ideea de Dumnezeu, dar dintr-un punct de vedere filozofic care vede această entitate, nu ca o personalizare a unei ființe supranaturale, ci mai degrabă ca un organism viu și autonom care se transcende pe sine și creează noi nivele de realitate.
Cea mai mare parte a civilizației noastre occidentale, vestice este construită pe valori care sunt strâns legate de mitologia și tradiția iudeo-creștină.
Percepțiile noastre despre bine și rău – mai târziu devorate, regurgitate și renăscute de Friedrich Nietzsche – metafizică, timp, istorie și cultură, aceste tradiții titanice cuprind o majoritate covârșitoare a sistemului nostru de gândire și de existență.
De-a lungul acestor mii de ani de dezvoltare cognitivă, oamenii au creat, din nou și din nou, strategii care îi ajută în căutarea sensului, a inteligenței superioare, a rațiunii și chiar a fericirii.
Conceptele puternice și adevărate au fost grupate pentru a forma sisteme de gândire(e.g. Oamenii sunt creaturi vulnerabile, care pot muri, dar sunt și foarte puternice.)
Asemenea sisteme au fost fuzionate pentru a crea modele de înțelegere(e.g Oamenii se pot apăra, prin crearea comunitățiilor, de prădători și alte pericole, ferindu-se astfel de moarte.)
Aceste modele de înțelegere au fost apoi folosite pentru a genera moduri noi, mai complexe și mult mai eficiente de gândire și de comportament.(e.g Oamenii trebuie să locuiască în comunități dacă vor să nu fie în pericol de moarte, drept care societatea e un fenomen vital.)
Încă din zorii conștiinței, abilitățile noastre intelectuale și potențialul general de rezolvare a problemelor au crescut exponențial până în prezent.
Totul a devenit atât de complex și profund încât a trebuit să inventăm disciplina filozofiei.
De ce?
Ca să beneficiem de metodologiile care să ne ajute să generăm perspective profunde asupra acestor noi realități pe care le-am creat.
Acest lanț de evenimente și corelații ne-a adus contribuția titanică la dezvoltarea intelectuală a umanității: conceptul de Geist de la Hegel.
În „Fenomenologia spiritului”, Hegel prezintă conceptul de Geist, un termen german care ar echivala atât minte, cât și spirit, dar împletite.
Dar aici trebuie să fim atenți să nu citim greșit.
Această noțiune de minte nu are scopul de a descrie o anumită minte, individuală, specifică i.e a mea, a dvs. sau a oricărei alte persoane singulare.
Este mult mai abstract. General. Cuprinzător.
Are legătură cu ceea ce s-a numit mai târziu, de C.G. Jung, „mintea colectivă”.
Geist se referă aici la modelele de înțelegere pe care le posedă umanitatea prin care dăm sens lumii, o structurăm, o modelăm și obținem coerență din tiparele ei.
Contribuția profundă a lui Hegel la moștenirea intelectuală a Occidentului a fost că aceste modele au fost văzute ca formând un sistem viu.
Aceste modele sunt astfel un organism.
Un organism viu care se structurează și se organizează într-o manieră evolutivă și ne împinge spre a contribui la dezvoltarea sa prin angajarea în experiențe care îi sporesc ființa.
Acum, cum am putea vedea asta în joc, în timp real?
Răspunsul lui Hegel a fost să arunce o privire profundă în istoria și cultura umanității.
Studiind modul în care oamenii au dat sens complexității și haosului acestei lumi – gândiți-vă la religie, spiritualitate, mișcări politice, filozofii, mitologii etc. – putem obține o perspectivă asupra modului în care funcționează această mașinărie puternică.
Vedem că tinde să devină din ce în ce mai complexă, generație după generație, religie după religie, mitologie după mitologie, război după război, foamete după foamete și triumf după triumf.
Continuă să evolueze ca și cum ar fi o ființă umană care îmbătrânește și se maturizează în timp.
Ei bine, după caz, cel puțin metaforic, așa este!
Vorbim despre un organism viu care are modele constitutive prin care înțelege lumea.
Aceasta înseamnă că trebuie să se adapteze la haosul copleșitor prezent și să-i dea un sens într-un mod eficient și optim pentru a supraviețui.
Și, așa cum ne adaptăm provocărilor de zi cu zi, cu cantități mari de expunere și mult timp pentru sedimentare profundă, cogniția noastră se extinde.
Putem înțelege concepte mai complexe și găsim soluții mai bune la probleme mai dificile.
Vasăzică, devine din ce în ce mai inteligent. Și, așa cum am devenit din ce în ce mai inteligenți cu mii de ani de dezvoltare cognitivă, la fel a devenit și acest organism viu. Aici vine partea uluitoare.
Hegel afirmă că, la un moment dat în istorie, acest organism a devenit conștient de sine.
A câștigat suficientă inteligență pentru a-și înțelege propria existență, pentru a fi conștientă de ea, aidoma cazului în care o inteligență artificială generală(GAI) ar căpăta conștiință – fapt care este foarte probabil în viitorul apropiat.
S-a dezvoltat atât de mult încât a produs o conștientizare generală despre sine și despre procesele sale.
Astfel, dacă luăm în considerare impactul profund al tradiției spirituale iudeo-creștine care a influențat profund proiectul lui Hegel de secularizare a acesteia, putem concluziona că, dat fiind faptul că acest organism viu a devenit brusc conștient de el însuși pe măsură ce a evoluat și a devenit din ce în ce mai inteligent înseamnă un singur lucru:
Așa s-a născut Dumnezeu. Sau, mai exact, așa a dat naștere umanitatea ideii unui Dumnezeu autonom, ordonator, omniscient și omniprezent.