Niciodată, de când mă știu, rafturile din biblioteca de acasă n-au beneficiat de același marketing, de aceeași influență asupră-mi, de care se bucurau cărțile expuse în librării, chiar dacă, ironic, erau aceleași.
Îmi amintesc că m-am dus sus, la etaj, într-o zi de după-amiază, când eram aproape gata cu totul și voiam să mă retrag într-un colț uitat de lume și să mă disociez complet de tot și de toate, dacă nu pentru totdeauna, măcar până când îmi venea cheful să fac altceva.
Printre rafturile ce mărturiseau o istorie bogată-n povești ale tuturor celor care le-au avut înaintea noastră, găsisem o oarecare privire sclipitoare și gingașă ce nu-mi dădea de ales.
O fetiță care, îmi părea, abia trecuse de vârsta majoratului și care-mi spunea să-i răsfoiesc memoriile, căci fuseseră uitate de pe vremea când mama le asculta cu urechile ciulite și cu sufletul la gură.
Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden. N-aș fi zis că m-ar fi atras vreodată tare mult literatura, totuși mă bucur că n-am fost hotărât în ziua aceea. O carte despre povestea tragică și neliniștitoare a unei fete lovite și purtate de soartă precum o frunză uscată-n bătaia nelimoasă a vântului unei vieți fără noimă.
Chiyo, fetița cu ochii cenușii ai unui cuplu de oameni amenințați de sadica penurie a existenței se vede silită a divorța de dulcea idee a copilăriei inocente pentru a se maturiza precoce la solicitarea doctorului Tanaka, pe străzile renumitului oraș fictiv Giyon, unde avea să devină ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind o veritabilă gheișă.
Paralela copilului minune, al arhetipului pruncului binecuvântat, talentat, gifted, își găsește manifestare în mitologie ori fabule sau povestiri prin imaginea eroului vlăstar, care prezintă dexteritate aparte încă din primele-i zile sub căldura soarelui, Ceea ce pentru alții necesită decenii de muncă și de sacrificiu, pentru acesta reprezintă un simplu gest inocent.
Numai că, nu de puține ori, potențialul protagonistului este redus la tăcere din pricina unui element malefic, de data aceasta biata fată proaspăt adusă-n Gyion fiind supusă spiritului degradat și resentimentar, mizerabil al okiyei, unde-și va petrece aproape tot restul vieții, în chin și dezamăgiri, ea ajungând într-un amar și de necrezut sfârșit la cel mai înalt rang din okyia, acela de gheișă, dar nu pentru că și-ar fi dorit cu adevărat, ci pentru că „noi gheișele nu avem de ales”, cum spunea sora ei Mameha.
Cultura obscură a unei meserii odată ocrotită de mâna legii devine acum accesibilă oricui are curajul să-i digere structura și dinamica nemiloase, ce transformă până și cea mai nepătată fetiță a unui sărman pescar într-o oglindă ce reflectă un sistem elaborat de trafic de carne vie, cu ierarhizări rigide și corupte, milionari și oameni politici influenți care licitează pentru mizuage-ul minorei Chiyo, devenită acum Sayuri, a unei povești de răzvrătire împotriva unui membru al okyei tiranic, și într-un final bine-cunoscut, de iubire încheiată în cel mai înflăcărat mod posibil.
Chiar dacă personajele din carte nu sunt adevărate, ne spune Arthur Golden, știm precis că faptele sunt cât se poate de reale, istoria cât se poate de vie și de fantomatică, acestea făcând încojurul lumii în sute de țări și marcând psihicul a milioane de oameni, atât prin paginile romanului, cât și prin secvențele intense care te lasă cu sufletul încordat în fiecare clipă al ecranizărilor.