Cred că majoritatea putem rezona cu dorința de răzbunare, mai mult sau mai puțin, depinzând, evident, de câtă ură avem la îndemână.
Acel sentiment de datorie față de cel care ne-a greșit într-un fel sau altul, dar îndeajuns de mult încât să avem până și cele mai morbide fantezii, imagini pe care, dacă le-am mărturisi cuiva, ne-ar face să ne punem sub semnul întrebării sănătatea psihică.
Cum se face că dorința de răzbunare – iluzoric spus, de obicei, „dreptate, justiție” – e atât de prezentă în fiecare dintre noi și vine atât de fulgerător peste conștiința noastră oricum fragilă, încât ne face să înfăptuim pânâ și cele mai regretabile acte cu putință?
Simplu spus, e un cadou de la natură ca să ne protejăm pe viitor de alte posibile experiențe neplăcute cu altcineva.
Dacă sunt luat peste picior de cineva în fața altora – factor care amplifică drastic dorința de răzbunare – de către un ins oarecare, dar în momentul de față nu mă pot apăra din diferite motive, într-o fracțiune de secundă voi fi năpădit de instinctul de „a-mi face dreptate pentru greșeala care mi-a fost făcută”, care mă va obliga să caut modalități ca pe viitor să-i arăt omului cutare că, evident, „cu mine nu-i de joacă”.
Altfel zis, dorința de răzbunare este un mecanism evolutiv care ne protejează din a nu mai fi exploatați în vreun fel pe viitor, nu exclusiv de către cel care a făcut-o deja, dar de către nimeni.
Dacă nu arăt că, după ce mi-a fost făcută o nedreptate, sunt în stare să mă apăr, ba chiar să dau o lecție cui mi-a greșit, asta transimte celorlalți că sunt o țintă foarte ușoară pentru a fi folosit, exploatat, din moment ce n-am puterea necesară ca să ripostez.
Așa că, de ce să nu încerce și ceilalți să șteargă pe jos cu mine, din moment – după logica asta – nu vor avea de suferit cu absolut nimic?
Răzbunarea e un comportament omenesc, făcut să ne ajute să supraviețuim în interiorul grupului din care facem parte.
Problema evidentă e că astăzi asta îți generează deseori probleme, din moment ce instinctul – de cele mai multe ori – nu se înțelege cu, desigur, conduita socială și juridică bazată pe conștiință.
Tocmai d-asta – paradoxal puțin – evoluția ne-a oferit și un mecanism care se află la antipodul răzbunării, făcut ca să faciliteze cooperarea pe viitor: iertarea. Iertarea e un alt mecanism evolutiv care ne ajută să alegem o soluție, un plan pe termen lung în detrimentul unui act sângeros și, posibil, satisfăcător.
Adică e o investiție pe viitor din care sperăm să câștigăm atât o cooperare mai bună și mai eficientă din partea celui care ne-a greșit, cât și respectul necesar nerepetării situației, vreodată.
Bibliografie:
- Does Revenge Serve an Evolutionary Purpose?
- Why Evolution Made Forgiveness Difficult
- Putting revenge and forgiveness in an evolutionary context
- The Psychology of Revenge: Biology, Evolution and Culture
- (2012) Revenge can be more fully understood by making distinctions between anger and hatred
- To punish or repair? Evolutionary psychology and lay intuitions about modern criminal justice – Michael Bang Petersena, Aaron Sell, John Toobyb , Leda Cosmides