Chiar dacă nu ești familiar cu literatura de specialitate – sau cu Adler în general – mai mult ca sigur ai auzit cel puțin o dată-n viață conceptul de „complex de inferioritate”. „Ai un complex de inferioritate.
Suferi de un complex de inferioritate. Se comportă așa fiindcă, de fapt, în interiorul lui, se consideră inferior.” Și multe alte propoziții de diagnostic de la oricine care nu te prea agreează.
Totuși, nimeni nu prea îți explică ce anume e complexul ăsta, lăsându-te doar cu ideea că nu e de bine.
Ceea ce nu e întocmai corect. Și nu e corect întrucât, după autorul acestui bine-cunoscut complex Alfred Adler(n. 7 februarie 1870 – d. 28 mai 1937), complexul de inferioritate stă în spatele fiecărei motivații umane.
Cu alte cuvinte, cauți mereu să fii mai competent, mai inteligent, mai valoros – de succes – în general pentru că ești de părere că nu ești îndeajuns de bun în prezent, în forma pe care o ai la momentul actual.
Ăsta e, mai exact, complexul de inferioritate: Un termen psihologic care denumește sentimente puternice și constante de inadecvare, de deficiență, de inferioritate în raport cu ceilalți, sentimente care nu de puține ori te fac să fii timid, retras, nesigur pe tine, laș, reticent etc.
Cu alte cuvinte există o barieră între tine și potențialul Tu(pe care Adler îl numește Eu-Ideal i.e versiunea ta cea mai bună, pe care visezi s-o faci realitate în fiecare zi) care te împiedică să funcționezi la maximum.
Trebuie să se facă distincția între: Un complex de inferioritate acut, negativ, distrugător și unul obișnuit, sănătos și productiv. Cel dintâi are, de obicei, efecte nefaste asupra individului, făcându-l să fie prins într-un cerc vicios al descurajării constante de sine: (1)Simt/Cred că nu pot -> (2)Din cauza asta nici nu încerc -> (3)Nimeni nu mă susține – vezi diagrama cu cele două cercuri de mai sus.
Cel din urmă e tipul de complex care ne împinge înspre a fi mai buni. Înspre a ne testa limitele, înspre a fi mai productivi, înspre a fi superiori stării noastre curente, indiferent care și cum ar fi aia, toate astea având loc tot în cadrul unui cerc, de data asta benevol: (1)Simt/Cred că pot ->(2) D-asta și încerc neîncetat ->(3) Mă încurajez singur.
Bibliografie: