N-am avut toată viața o apetență pentru artă.
Puteam – cu toate astea – să înțeleg de ce cineva și-ar dărui întreaga-i existență picturii, artei în general, căci aproape nicio experiență de pe lumea aceasta nu reduce suferința mai puternic decât cea care răsare dintr-un tablou, dintr-o pictură, dintr-o imagine estetică, profundă.
Fiecare operă de artă are un motiv.
O idee care vibrează într-atât de puternic încât e aproape imposibil să nu te prinzi despre ce e vorba.
Un asemenea motiv pe care am avut șansa să-l remarc în operele bine-cunoscutei pictorițe mexicane Frida Kahlo(1907 – 1954) a fost contrastul dintre conștient și inconștient.
Cu alte cuvinte, dualitatea minții, antipodurile psihicului, prezentate metaforic – nu exclusiv în tablourile ei – drept zi-noapte, soarele-luna, lumină-întuneric, bine-rău, corect-greșit, plăcut-dureros etc.
Tabloul ăsta apare la scurt timp după ivirea unui eveniment traumatic prin care Frida trecuse – divorțul de soțul său, Diego Rivera.
Portretul ne arată – destul de evident – cele două personalități opuse ale artistei, ținându-se de mână, drept simbol al conviețuirii acestora în același peisaj, adică mintea ei.
Tradiționalism – Frida din stânga este îmbrăcată într-un costum tipic mexican Tehuana – și Modernitate – o Frida independentă, revenită din abisul în care picase anterior.
Altfel spus, Inconștientul și Conștientul pictoriței trăiesc laolaltă.
Conștientul(prezentul) este reparat – trauma fiind învinsă – cu ajutorul inconștientului(trecutul) și a celor mai profunde și mai eficiente leacuri pe care acesta le pune la dispoziția oricărei persoane care e dispusă a-și lăsa garda jos în favoarea adevărului – adevărul însemnând, în acest caz, acel lucru pe care-l simțim foarte puternic ca fiind corect și, din acest motiv, se cade a fi înfăptuit.
Simbolul inimilor interconectate prin aceeași arteră sugerează acest lucru, faptul că inima veche, distrusă, „broken”, suferindă se reface într-una nouă, tânără, puternică, pregătită să pompeze din nou viață, de data asta mai bine ca niciodată.
Revenirea din haos – trecerea peste un obstacol foarte mare – nu are numai efecte psihologice, cât și fizice, așa cum ne arată diferența dintre fizionomiile celor două Frida, cea din dreapta comunicând prin simpla-i prezență înțelepciune, cunoaștere profundă a suferinței vieții, calm filozofic, maturitate.
Revenirea din S.U.A a prins-o pe Frida zăcând în pat în dureri infernale, purtând un corset medical. Situația ei medicală nu se îmbunătățea deloc, durerile accentuându-se de la o zi la alta.
Din nou, motivul dualității minții își ocupă teritoriul, portretizând Inconștientul – Frida în clasica-i Tihuana, sănătoasă, încrezătoare, puternică jucând rolul arhetipal al Mamei celei Mari(„The Great Mother”), fiindcă are grijă de Frida zăcând cu incizia deschisă – și Conștientul – Frida imobilizată la pat, fără vlagă și la mila sorții – în relația de conviețuire, conștiința bazându-se pe forțele inconștientului ca viața să poată continua, de unde și sintagma „Remain Strong”, făcând apel la ultimele forțe din interiorul ei pentru a supraviețui.
Dualitatea minții din operele lui Frida Kahlo are la bază supraviețuirea prezentului(Conștiinței) infernal cu ajutorul Inconștientului și a potențialului aproape inumane care rezidă în acesta și la care apelăm de fiecare dată când ne aflăm în situații dificile. Fiecare suflet are un motiv. Iar fiecare motiv un suflet al său.