„Adevărului îi este rezervat numai un triumf de scurtă durată, între cele două lungi perioade în care el e condamnat ca paradox şi apoi dispreţuit ca banal.” – Arthur Schopenhauer in „Lumea ca Voință si Reprezentare”
Puțini – foarte puțini – sunt acei filosofi care ajung să fie cunoscuți dincolo de hotarele unor cercuri restrânse, unde doar cei de-o seamă își fac veacul. Și nu e de mirare din moment ce majoritatea filosofilor – ori cei care pășesc pe un astfel de drum – folosesc un limbaj greoi, aproape inaccesibil, abscons, elitist etc.
Tot cei mai mulți se scuză că lumea, esența ei, ceea ce stă dincolo de toate percepțiile , „lucrul-in-sine” kantian nu poate fi exprimat printr-un limbaj colocvial, simplu, ușor de înțeles, fiindcă dacă lumea era atât de lesne de conceput, nu mai era nevoie de studiul riguros al ei.
Pe de altă parte, filosofi precum Arthur Schopenhauer, care au decis că argumentele filosofice puerile – încărcate cu termeni de specialitate și repetări inutile de cuvinte plurisemantice care doar dau impresia de profunzime – nu își au locul pentru înțelegerea esenței lumii sunt cei care, mulțumită eforturilor de a ajunge la publicul larg, primesc recunoștința noastră veșnică, fiind bine-cunoscuti, citiți, studiați și discutați pe tot mapamondul.
În opera sa celebră „Lumea ca Voință și Reprezentare” Schopenhauer, încercând să explice sursa suferinței omenești – mereu în ascensiune și tot mai vizibilă odată cu progresul tehnologic – conchide că ea se află în ceea ce a denumit drept Voință.
Voința este manifestarea deterministică – necesară, adică imposibil să nu aibă loc, indiferent de cirumstanțe, loc, timp sau orice alți factori – prin care Natura continuă si propagă viata pe pământ. Selectia naturală, sexuală, genetica ș.a.m.d toate acestea pot fi văzute drept manifestări ale Voinței – altfel spus o forță care ne afectează pe toți, indiferent de specie, cu scopuri categorice și eterne.
Când vine vorba de oameni, din cauza faptului că suntem înzestrați cu o capacitate cognitivă superioară celorlalte ființe și, totodată, suntem conștienți de lumea care ne înconjoară, Voința ne aduce suferințe aproape insuportabile.
Cu alte cuvinte, combinația Inteligență + Conștiință, cu toate că-i oferă omului posibilitatea de a supraviețui și de a-și crea un mediu care să-i crească șansele de supraviețuire, îl macină permanent, creându-i o existență tragică, fiind mereu conștient de nimicnicia și de fragilitatea sa puse mereu în pericol.
Dintr-această combinație se nasc – vorbind stric filosofic – emoții precum anxietatea, sentimente aidoma crizelor existențiale sau stări de genul greutății conștiinței de care vorbeau filosofii existențialiști. De aici se deduce și de ce Schopenhauer este considerat a fi unul dintre cei mai pesimiști gânditori ai umanității.
Până la urmă ce rost au toate dacă-s o simplă unealtă a naturii și nimic altceva? Întrebarea și mai importantă e: Poate omul să facă ceva în privința asta? Poate el să-și reducă din suferință? Chiar dacă, din partea unui pesimist, total surprinzător, Schopenhauer ne spune asertiv că răspnsul e Da.
Cum?
Prin negarea Voinței cu ajutorul Inteligenței și al Conștiinței.
Pentru că orice blestem ne și binecuvântează cu ceva, avem șansa de a nega cerințele autoritare ale Naturii – stricta reproducere, supraviețuire – prin experiențe care ne conectează cu transcendentul: Introspecția, Meditația, Castitatea, Aprecierea Esteticului.
De pildă, când vine vorba de aprecierea esteticului, observarea unui tablou frumos, simbolic, care ne atrage parcă într-o transă eternă, încât ne simțim total debarasați de propriul corp, ba chiar complet de lume, nemaiavând noțiunea timpului, influența Voinței și a sa suferință se pierd.
De ce?
Pentru că a noastră conștiință este focalizată întru totul pe prezent.
Uităm de grijile vieții de zi cu zi. De solicitările lumii. De problemele de la școală, serviciu sau de acasă. Nimic nu mai există în afară de mine, bucurându-mă, atât cât pot, de prezent.
Bibliografie:
- Arthur Schopenhauer – STANFORD ENCYCLOPEDIA OF PHILOSOPHY
- Lumea ca voință și reprezentare vol. I & II – Arthur Schopenhauer Arthur
- Schopenhauer Philosophy: He Made Me a Pessimist. But Then He Helped Me Enjoy Life