„Orice expresie psihologică este un simbol dacă suntem de părere că exprimă sau semnifică ceva mai mult sau diferit decât ea însășI, care depășește înțelegerea noastră prezentă.” – C.G Jung, în (6)Tipuri psihologice
Oameni fiind, avem nevoi nenumărate, care mai de care mai constructive sau mai distructive. Printre acestea se numără și nevoia de a comunica.
De a ne exprima gândurile, ideile și trăirile. De a ne face sufletul auzit și ascultat. Indiferent, așa cum ne-a dezvăluit istoria – atât personală, cât și colectivă – nu întotdeauna reușim să spunem ceea ce dorim în mod satisfăcător.
Mai mult ca sigur și tu voiai să-i mărturisești cuiva o experiență de-ale tale care te-a marcat într-un fel sau altul, dar nu-ți găseai cuvintele.
„Motivul pentru care folosim în mod constant termeni simbolici pentru a reprezenta concepte pe care nu le putem defini sau înțelege în totalitate este că multe lucruri se află dincolo de puterea de înțelegere a omului.” – C.G Jung în „Omul și simbolurile sale”
Nu știai cum să spui ce ai de spus încât să exprimi exact ceea ce gândești. Din acest motiv – dacă ai posibilitatea – decizi că mai bine îi arăți celuilat ce voiai, de fapt, să zici. Mulțumită imaginilor, ai reușit să te faci înțeles. A fost pur și simplu mult mai ușor să arăți decât să spui și asta ne face să înțelegem că ne-a trebuit un ajutor. Iar acest ajutor e ceea ce numim drept simbol.
C. G. Jung definește simbolul ca fiind „un termen, un nume sau chiar o imagine care poate fi familiară în viața de zi cu zi, dar care posedă conotații specifice, care vin în plus față de sensul convențional și evident.” – idem. pag. 19 De pildă, toată lumea e obișnuită cu roata și cu funcțiile ei, totuși nu toată lumea îi cunoaște simbolistica – sensul mai profund, care vine odată cu analiza.
Roata budistă a responsabilității(dharma) poate fi interpretată ca un adevăr fundamental valabil: la fel cum roata se rotește și noi, oamenii, ne rotim printre responsabilități, trecem de la una la alta, mereu și fără oprire, fie că vrem sau nu. În acest sens, roata e simbolică. Într-un cuvânt, are un înțeles profund.
Cum ne dăm seama când ceva e simbolic și când nu? Răspunsul stă, în mare parte, la latitudinea noastră. Noi decidem dacă ceva e simbolic – dacă înseamnă mai mult pentru noi – sau dacă nu.
Am spus în mare parte întrucât există simboluri care sunt în general acceptate ca reprezentând un anume lucru. Labirintul de mai sus e un asemenea caz. Majoritatea oamenilor înțeleg labiritul ca pe un obstacol.
Ca pe o poticnire. Ceva care stă în calea unui scop(în mitologie comoară, prințesă, paradis, salvare etc.) Punctul din mijloc este locul unde vrem să ajungem. Este scopul drumului, al eforturilor, al sacrificiilor. Este destinația finală, unde primim răsplata.
Modul cel mai plauzibil în care s-a ajuns la un numitor comun în cazul simbolurilor a fost experimentarea aceleiași situații de către mai mulți oameni, timp de mai multe generații. Din moment ce șarpele – cândva – a fost un prădător natural al omului și corpul său îi permitea să se facă nevăzut în natură, de cele mai multe ori a fost în stare să ne ia prin suprindere și să ne mănânce.
Ca să putem supraviețui, natura ne-a înzestrat cu o vedere inimaginabil de performantă, astfel încât să putem detecta posibilele atacuri ale șerpilor. Dovezile sunt evidente, din moment ce până și primatele care au crescut într-un mediu populat cu șerpi au vederea fenomenal de bună spre deosebire de restul.
Așa că, din moment ce șarpele a fost un prădător pentru toată lumea, acesta a devenit un simbol al pericolului care te ia prin suprindere, care apare de nicăieri și ne amenință întrega existență.
Totuși, în același timp, șarpele este văzut ca un simbol al fertilității, al puterii de creație, al renașterii etc. fiindcă își schimbă pielea. Asta pentru că acesta a avut un rol foarte important în evoluția noastră – motiv pentru care și rolul său central în majoritatea mitologiilor lumii. Și ce e important pentru noi e studiat și disecat din temelii. Dacă ar fi să o spun succint, simbolul e cel mai corect mod în care poate fi exprimat ceva necunoscut, încă neînțeles.
Bibliografie:
Snakes as agents of evolutionary change in primate brains
Lynne A. Isbell
Omul și simbolurile sale – C. G. Jung
Serpent(symbolism) – Wikipedia