Nu întotdeauna am avut respectul pe care-l am acum pentru Jung.
Era pe la sfârșitul liceului. În tradiție cu materia, ne aflam la Ion Barbu și la perioada sa ermetică.
Profesorul ne preda și-și mai arunca ici-colo erudiția, așa cum făcea de obicei, spunându-ne câte ceva de alchimie. Povestea clasică, evident, cu oamenii care voiau să transforme plumbul în aur, căutând pentru asta piatra filosofală.
„Evident, e imposibil sa transformi plumbul in aur” au fost cuvintele de incheiere ale profesorului.
Până atunci studiasem superficial alchimia, mereu având undeva în spatele capului o intuiție care-mi spunea: „Nu. Nu cred că e doar atât. E mult mai subtil. E ceva metaforic.”
Simbolul Totalității în Alchimie Mai ales când era vorba de a preschimba plumbul în aur, sintagmă care, spontan, m-a făcut să spun că e o metaforă pentru noi.
Pentru om. Plumbul – gri, cu densitate mare, toxic, imperfect – sunt oamenii în starea lor cea mai naturală. Aurul – galben(asociat cu soarele, de unde și importanța lui simbolică), strălucitor, valoros, rezistent la majoritatea acizilor – e omul ideal, perfect, către care fiecare tinde să devină fiecare din noi – Sinele jungian.
Indiferent, n-am fost îndeajuns de inteligent încât să deduc mai multe din toată treaba asta. Completarea a fost făcută de însuși Jung.
Respectul pentru el a venit din momentul în care am văzut că a observat profunzimea alchimiei, știind că NU e doar ceva literal, de suprafață.
Alchimia NU e ceva obiectiv – cu toate că, dintr-o confuzie sau speranță anume, poate fi tratată astfel – ci e o știință a psihicului, a dezvoltării personalității. În carte Jung afirmă că pentru oamenii de dinainte de știintă, nu exista vreo diferență între subiect și obiect(între Eu și Lume).
Din cauza asta, oamenii au atribuit propriile lor caracteristici( bune și rele) obiectelor, mai ales celor pe care nu le puteau cunoaște în mod direct( ex: cerul), ceea ce în psihologie se numește proiecție.
Proiecția e inconștientă prin simplul fapt că – logic – nu-ți dai seama că o faci. Noi, oamenii, iubim proiecția pentru că ne animă lumea sau o face mai puțin dureroasă. Știm că n-are niciun sens să vorbim cu un animal drăguț, totuși o facem – ca pe un instinct – întrucât lumea devine mai vie.
La fel și-n cazul achimiei, fiindcă oamenii de atunci nu aveau informația pe care o avem noi astăzi – și care s-a sădit atât de bine în mintea noastră încât a devenit de la sine înțeleasă – au fost nevoiți să recurgă la proiecții pentru a-și explica ce anume se întâmplă în jur.
Datorită și din cauza evoluției științei, ideile alchimice au fost abandonate, fiind false pe plan obiectiv, dar adevărate pe plan subiectiv, metaforic.
De aceea alchimia NU e ceva literal, științific, ci e o disciplină care se ocupă cu împlinirea potențialului uman.