„Walt Disney a fost un maestru al psihologiei umane. Într-un fel, desenele sale sunt precum un test Rorschach.” – Twyla Tharp
Într-adevăr a fost un maestru. Desenele sale sunt pline de însemnătate psihologică.
Nu cred că am urmărit cândva vreun desen care să conţină mai multă psihologie analitică decât „Regele Leu”.
Psihologia lui Carl Jung, cea analitică, domină pur şi simplu, în mod voit şi nu totodată, tot desenul, de la început până la sfârşit. Povestea acestui desen animat şi, mai cu seamă, a protagonistului nostru Simba, devine pentru noi o lecţie în ceea ce reprezintă cunoaşterea de sine.
De ce? Fiindcă Simba întruchipează un arhetip.
Unul care ne explică ce anume înseamnă să te cunoşti aşa cum eşti.
„Ăăă… ce e, mai exact, un arhetip?”
Aşteptam o asemenea întrebare.
Nu se cade să continuăm făgaşul examinării desenului acestuia fără să realizăm iniţierea în una dintre cele mai importante părţi ale teoriei lui Jung: arhetipurile.
În cartea pe care am menţionat-o într-un articol anterior, „Arhetipurile şi inconştientul colectiv”, autorul ne introduce -chiar dacă având un stil de expunere al ideilor abscons, încurcat şi poate chiar apăsător mintal – în domeniul acelor „imagini primordiale”, care ne influenţează zi de zi şi au făcut-o de când omul s-a prezentat pe lume. „Hmm… „imagini primordiale”?
Ne influenţează? Cum adică?”
S-o luăm în felul următor. Jung nu descrie întocmai, simplu şi concis, ce anume reprezintă arhetipurile. Nu scrie nicăieri că „Arhetipurile sunt x” şi gata, ne-a parvenit o definiţie ce şterge orice ambiguitate.
Mărturiseşte în legătură cu ele în mai multe locuri, toate acestea, într-un final, completându-se în a putea spune că ele sunt de-a dreptul precum „instinctele”. „Sincer… nu prea înţeleg.
Ce treabă are un erou, un magician sau un custode(caregiver) cu instinctele?” Lasă-mă să te întreb ceva. Dacă ar fi să te rog să-mi inventezi, pe loc, o poveste despre o mamă obişnuită, cum ai caracteriza-o?
Grijulie, atentă, înţelegătoare, o fiinţă în braţele căreia te poţi adăposti iar, în acelaşi timp, severă, serioasă şi impunătoare?
Acum, ce-ai crede dacă ţi-aş spune că o astfel de prezentare nu este câtuşi de puţin originală?
O descriere pe care nu ai gândit-o tu, ci pe care ai moştenit-o?
Dacă ţi-aş spune că nu doar tu, ci milioane de oameni au exact aceeaşi primă idee -acel întâi gând care apare la auzul cuvântului „mamă” – oare ai înţelege atunci că faci o descriere arhetipală?
Se poate spune că arhetipurile sunt tendinţe înnăscute care modelează conduita umană.
„Dacă sunt tendinţe înnăscute, atunci sunt prezente în fiecare din noi? Cum se poate ca fiecare om să aibă aceeaşi primă idee despre un anumit lucru?”
Să-l lăsăm pe Jung să ne explice de data aceasta: „Noţiunea de arhetip derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.” – Carl Gustav Jung în „Dialectica eului şi inconştientului”
Nu te-ai întrebat vreodată cum se face că, indiferent de faptul că fiecare film are, de cele mai multe ori, acelasi deznodământ, încă eşti captivat, impresionat de ele?
Dacă deja eşti conştient de finalul în care binele învinge răul, de ce te mai poate ţine un astfel de film cu ochii pe el?
Arhetipurile impresionează mai mult ca orice fiindcă avem o nevoie psihologică de a avea poveşti care ne inspiră, ne călăuzesc, ne oferă explicaţii.
Iar acum după ce, sper eu, am clarificat ce anume sunt arhetipurile, ne rămâne de adresat o întrebare: Ce arhetip întruchipează Simba?
Arhetipul eroului.
1. Nașterea Eroului
În imaginea care descrie secvenţa incipientă, prima scenă importantă a desenului, îi avem pe Mufasa, Regele Leu -cel care se află la vârful piramidei supravieţuirii – şi pe Sarabi, mama lui Simba, elementul feminin al regatului -cel care dă naştere eroului şi din care toate se creează.
Lângă ei se află Zazu, pasărea care-l ţine pe Mufasa la curent cu tot ce mişcă în regat – aceasta fiind un simbol al elementului care stă deasupra regelui, acea entitate care ne permite să-l putem judeca pentru faptele sale până şi pe cel aflat la vârful ierarhiei, pe cel mai puternic din regat, Zazu fiind astfel Legea însăşi.
Căci motivul pentru care nu suntem speriaţi astăzi de un conducător şi de puterea sa este că există ceva care este superior lui şi care ne oferă credinţa că indiferent de ce se va întâmpla, se va face dreptate.
Cel care-l ţine pe eroul nostru astfel încât să fie atins de lumină – deseori în mitologie, lumina este atribuită eroului, insul care are destul curaj să înfrunte întunericul, partea rea a lucrurilor – şi văzut de toţi este Rafiki, un adevărat şaman, simbol al Sinelui – arhetipul ce reprezintă potenţialul tău, tot ce ai putea deveni vreodată. În sfârşit, în prim-plan îl avem pe Simba, eroul care ne demonstrează ce presupune drumul către cunoaşterea de sine, calea către a afla cine eşti de fapt.
Naşterea eroului este un motiv universal ce inspiră speranţă. Este cel care aduce un nou început, o nouă şansă, o altă cale de a realiza ordinea. Eroul e cel care face lucrurile să fie bine atunci când toţi ceilalţi nu au curajul necesar.
2. Transformarea Eroului
Primul stagiu în care se află Simba este cel al indubitabilei certitudini. Nimic nu poate fi altfel decât este. El este fiul unui rege şi ştie că poate face orice. Este stagiul naivităţii arogante prin care trecem toţi.
Minunata secvenţă în care Simba şi Mufasa se află pe stanca cea înaltă, de unde absolut totul devine vizibil – o reprezentare a conştiinţei, a unui orizont vast – şi unde Mufasa face greşeala de a trezi curiozitatea în mintea unui copil naiv şi arogant, spunându-i că dincolo de râu se află „Cimitirul Elefanţilor”, unde nu are voie să meargă, este momentul în care Simba îşi începe drumul către sine însuşi.
Şi, bineînţeles că asta urma, Simba nu ascultă de porunca tatălui său – altfel spus, nu ia în considerare înţelepciunea populară, aşa cum nu de puţine ori o facem şi noi atunci când nu ascultăm de sfaturile celor trecuţi prin viaţă – pornind la drum.
3. Întâlnirea cu Anima/Partea feminină
Din moment ce eşti un erou dur şi foarte puternic, un adevărat mascul feroce, e destul de runşinos să te învingă o fată, nu? Un asemenea moment este crucial pentru Simba. De ce?
Fiindcă înţelege că nu este într-atât de puternic, de bărbat pe cât se crede. Altfel zis, este supus influenţei animei.
Nala îl face pe viitorul rege să se îndoiască de propriul sine, o funcţie specifică animei sau, altfel zis, părţii feminine din fiecare bărbat, parte deseori proiectată pe femeia pe care o consideră atrăgătoare.
Prin faptul că Nala îl trezeşte la realitate pe Simba, eroul trece la un nivel de conştiinţă superior. Vede că nu e cine credea că e, îndeplinind un pas foarte important în cunoaşterea de sine.
Când eşti obligat să vezi dincolo de cine credeai că eşti, abia atunci începi să vezi cine eşti cu adevărat.
4. Cimitirul elefanților/aventurearea în necunoscut
Un alt motiv mitologic, arhetipal este vizibil în scena în care Simba şi Nala merg în locul interzis: Cimitirul Elefanţilor, pur simbol al necunoscutului, al inconştientului, al acelui lucru care te ademeneşte neîncetat înspre a-l cunoaşte, al Haosului.
Nimeni nu poate fi numit erou dacă nu a explorat un teritoriu temut de către cei mai mulţi. Simba explorează naiv, neştiind ce fel de pericole se ascund în aceste locuri abandonate în plin haos.
Se luptă cu hienele – un fel de apărători ai întunericului, ai adâncurilor( lapidar spus, ai inconştientului), ce pot simboliza diferitele obstacole care ne apar în cale atunci când vrem să ne cunoaştem. Luptându-se cu ele, Simba scapă la limită.
Datorită lui Mufasa. Mufasa îi reproşază lui Simba faptul că nu i-a asculat porunca, drept care acum se simte trădat, sentiment care, după Dante Alighieri, în „Divina Comedie”, reprezintă cea mai josnică, mai blamabilă, mai dezgustătoare acţiune pe care o poate face cineva, motiv pentru care se află la baza Infernului.
Mulţumită criticii tatălui său, Simba conştientizează răul pe care l-a făcut, pentru că ar fi putut să moară împreună cu Nala, numai din cauza lui. Aşadar, eroul nostru a făcut prima sa întâlnire cu umbra(toate acele caracteristici pe care le negăm ca făcând parte din noi.
Simba nega faptul că cineva ar putea să-i facă rău, sau că nu ar fi în stare să rezolve singur o situaţie).
Durerea sufletească pe care o simte Simba la spusele tatălui său denotă faptul că a înţeles gravitatea situaţiei.
Drept răsplată nu uşor de sesizat, i se oferă o expansiune a conştiinţei: a înţeles că, de fapt, nu era atât de competent pe cât se credea. Un pas foarte important în a afla cine eşti cu adevărat este cel în care înveţi că nu eşti atât de bun, atât de pregătit, atât de inteligent şi de înţelept precum te crezi.
5. Pierderea indentității
La nu mare distanţă are loc moartea lui Mufasa.
Decesul său este îmbibat în semnificaţie mitologică: din cauza faptului că Mufasa l-a ignorat mult prea mult pe Scar şi planurile sale diabolice, altfel spus, a ignorat în mod voit răul care se afla pe lângă el, acesta a sfârşit anihilat de către ceea ce a trecut cu vederea.
În mitologia egipteană, Osiris are exact aceeaşi soartă, fiind omorât de către fratele său Seth, simbolul răului.
Dacă ignori problema care te apasă, nu te mira când aceasta va deveni atât de puternică încât să nu-i mai poţi face faţă. Şi, ca pedeapsă pentru ignoranţa ta, vei plăti cu propria viaţă (cu propria ordine), exact aşa cum a făcut-o şi Mufasa.
Acest eveniment îl marchează pe Simba. Îl face să-şi piardă identitatea de sine. Ajunge să îmbrăţişeze pe deplin nihilismul lui Timon şi al lui Pumba, unde nicio responsabilitate – precum e cea care-i revine erolui, de a-şi salva regatul aflat acum sub controlul răului, al lui Scar – nu contează, unde plăcerea e pe primul loc în defavoarea disciplinei şi unde toate se rezolvă de la sine.
Chiar şi aşa, Simba este în stare să depăşească acest nihilism graţie lui Nala şi a lui Rafiki. Momentul în care suntem martori la o a doua înfrângere a lui Simba în lupta cu Nala simbolizează începutul reîntoarcerii eroului pe drumul către sine.
Prin faptul că Simba a ajuns să înţeleagă lipsa de sens a existenţei sale, a traiului său fără pic de noimă, un stil de viaţă care nu aduce nimic satisfăcător la drumul mare, eroul urcă o altă treaptă a cunoaşterii de sine.
Urmează să se confrunte cu chemarea Sinelui: dacă să rămână aşa cum este sau să se reîntoarcă acasă şi să-şi recâştige regatul?
Rafiki este cel care-i trezeşte instinctul, arhetipul Sinelui. Iar reacţia lui Simba la întrebarea „Şi ce vei face?” a fost una chibzuită. A ales să se întoarcă acasă. Altfel zis, a decis să-şi recâştige identitatea de sine.
6. Recuperarea Sinelui, a regatului
Văzându-şi casa în ruine, Simba rămâne şocat. Nu-i vine să creadă că paradisul pe care-l ştia, pe care-l trăise odată este acum în ruine, un pur nimic.
Când Nala apare dintr-odată în spatele său şi-l întreabă: „Ce te-a făcut să te reîntorci?”, unul din răspunsurile lui Simba reprezintă conştientizarea misiunii sale: de a-şi recâştiga paradisul.
De a se recâştiga pe sine: „Acesta este regatul meu. Dacă eu nu lupt pentru el… atunci cine?”
7. Confruntarea cu Răul
Ajungând înapoi la „Pride Rock”, locul unde s-a desfăşurat naşterea sa, Simba observă cum Scar acţionează precum un adevărat tiran.
Scar o mustră pe Sarabi din cauza faptului că nu a găsit nimic de mâncare, fapt care este o consecinţă pură a guvernării despotice a lui Scar. Altfel spus, este dictatorul care dă vina pe subordonaţii săi pentru deciziile sale greşite.
Simba decide să se arunce în faţa lui Scar atunci când acesta o loveşte pe Sarabi.
De îndată ce Scar îşi dă seama că acela nu este Mufasa, ci Simba, acesta începe să-şi manifeste inteligenţa sa extraordinară pentru a-i manipula pe cei prezenţi în a crede minciuna pe care a scornit-o de-a lungul timpului: că Simba este ucigaşul lui Mufasa şi nu el însuşi.
Scar este şi dovada faptului că o inteligenţă superioară nu merge mână în mână cu o inimă bună.
Scar este conştient de cum nimeni nu poate cunoaşte adevărul uciderii lui Mufasa, în afară de el.
Din acest motiv, îi poate influenţa pe restul. Un asemenea personaj activează în noi un sentiment de dezgust. Iar orice sentiment de dezgust ne împinge să dorim a elimina acel ceva pe care-l dezgustăm.
Motiv pentru care vrem să omorâm păianjenii atunci când îi vedem. Când are loc marea luptă, Simba a adunat destulă furie amplificată de către nevoia de răzbunare pentru a-l învinge pe Scar, pe elementul tiranic, rău al regatului. Simba câştigă lupta din cauza unei mişcări greşite făcute de Scar şi anume subestimarea eroului.
În final, Simba îşi recuperează regatul. Se recucereşte pe sine, conştientizând cine este el cu adevărat: un rege.
Ceea ce Simba, arhetipul eroului, ne poate spune despre cunoaşterea de sine este că e un proces greu şi foarte dureros. O adevărată aventură în necunoscut pe care o vom începe arogant, crezând că ştim totul, ca mai apoi să fim treziţi la realitate.
În acest drum, ne vom abandona nu o dată, cum a facut-o Simba, pe noi înşine şi ne vom complace în mizerie, ci de foarte multe ori ca, într-un final, prin lupta împotriva problemelor noastre, să învăţăm cine suntem de fapt.
- 2017 Personality 07: Carl Jung and the Lion King (Part 1)
- 2017 Personality 08: Carl Jung and the Lion King (Part 2)
- „Arhetipurile şi inconştientul coletiv” de Carl Gustav Jung